Florian Walter a fost arestat în lipsă

Florian Walter a fost arestat în lipsă
Publicat: 15/05/2015, 15:29
Actualizat: 09/04/2019, 04:45

Instanța a analizat probele anchetatorilor și a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Walter, el nefiind găsit de autorități nici la momentul în care procurorii DIICOT au percheziții și nici ulterior.

„Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la domiciliul sau reședința inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată”, conform Codului de procedură penală.

După ce pe numele lui Florian Walter a fost emis mandatul de arestare în lipsă, pot fi declanșate procedurile de urmărire națională și internațională.

Omul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o rețea specializată în evaziune fiscală și dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din țară cu zece zile înainte de începerea anchetei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Florian Walter, care controlează firma de salubrizare Romprest, ar fi părăsit țara la sfârșitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco, nefiind însă date care să indice dacă acesta se află în continuare acolo.

Florian Walter a fost dat în consemn la frontieră, după ce, în 6 mai, anchetatorii au făcut mai multe percheziții, iar acesta nu a fost găsit. La acel moment, surse judiciare afirmau că există indicii conform cărora omul de afaceri se află pe teritoriul țării.

Omul de afaceri este suspectat că a inițiat și coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală și spălare de bani, operațiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăți comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Tribunalul Prahova a decis, în acest dosar, în 8 mai, arestarea a 15 persoane. Aceștia au contestat decizia, însă, în 11 mai, Curtea de Apel Ploiești a menținut decizia Tribunalului Prahova, astfel că acești au rămas în arest.

Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, până în 5 iunie inclusiv, a inculpaților Marin Necula, Grigore Adrian Grigoraș, Iustin Atanasiu Pop, Viorel Paul, Gheorghe Nicolae Paul, Carol Mark Vizi, Arpad Jozsef Molnar, Botond Tibor Molnar, Lucia Maria Hotca, Cristian Dumitru Corlan, Cătălin Marian Cărăbăneanu, Marius Florin Avram, Emil Dumitru, Aurelian Oprea și Costel Matei.

În acest dosar, procurorii DIICOT l-au audiat și pe unul dintre finanțatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiești Nicolae Capră, care are calitatea de suspect în acest dosar și este arestat preventiv într-un alt dosar de evaziune fiscală, instrumentat tot de DIICOT. Soția lui Nicolae Capră, Cristina Capră, administrator al uneia dintre firmele implicate în dosar, a fost audiată ca martor.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale.

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajații firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica și a deduce banii plătiți muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la „un eșalon patru”.

„Eșalonul patru din aceste firme trimitea forță de muncă către Romprest pe hârtie. Odată ce primea factura de intrare, Romprest urma să plătească. Și atunci eșalonul unu, adică Romprest, plătea către eșalonul doi, doi către trei și firmele din eșalonul trei plăteau către eșalonul patru. Și atunci firmele din eșalonul patru scoteau banii la sacoșă, invocând achiziții de fier sau alte tranzacții comerciale și banii se întorceau la negru, cu sacoșa, la eșalonul unu, adică la Romprest”, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Sursele citate au mai spus că erau folosiți oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuși să intre în acest lanț comercial, fie înființau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiații lui Walter. În acest lanț comercial au fost folosiți administratori de firme cetățeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.

Unele dintre firmele implicate în lanțul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanțatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, și de soția acestuia, Cristina Capră.

Conform anchetatorilor, relațiile comerciale dintre firmele lui Capră și cea a lui Walter nu au legătură cu forța de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziționase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soțului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacției ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a precizat că societatea Romprest Service SA a fost verificată în perioada 20 august – 11 decembrie 2014. Astfel, au fost făcute 16 acțiuni de verificare ce au avut ca obiectiv modul în care au fost respectate prevederile legislației fiscale și contabile de către Romprest raportat la relațiile comerciale desfășurate cu societățile LA Team Line Solutions SRL, Romconcord Tehnic Service SRL și Euro Grup SRL, în anii 2012 – 2014, respectiv lanțurile comerciale Tănăsescu Farm SRL – Coresio Euroinvest SRL – JIF SRL – Euro Grup SRL – Compania Romprest Service SA și Tănăsescu Farm SRL – Coresio Euroinvest SRL – Bryana Euro Invest SRL – Euro Grup SRL.

Florian Walter a fost acționar majoritar al FC Petrolul, precum și unul dintre acționarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la U Cluj.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună